Thursday, December 14, 2006

Vor ajunge investigatorii germani in Romania?


Iata ce se intampla in 2001:


"Prin conventia de cooperare semnata in 2001, la Berlin, intre CFR Calatori si firma germana Siemens, parcul feroviar de material rulant se va innoi cu 120 de rame automotor (57 vor fi importate din Germania, iar 63 vor fi montate in tara), valoarea totala a contractului fiind de aproximativ 300 de milioane de euro.

Astfel, la inceputul lunii februarie a.c., primele patru garnituri automotor Desiro, realizate de firma Siemens Transportation System Group, au fost puse in circulatie.

Pentru inceput, Sageata Albastra va efectua curse pe relatiile Bucuresti - Pitesti - Slatina - Craiova si Bucuresti - Iasi, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie introduse si pe relatia Cluj - Oradea - Timisoara.

Primul ministru Adrian Nastase, ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, eprezentanti ai Guvernului si ai Parlamentului, insotiti de inalte personalitati ale lumii feroviare romanesti si germane, au fost primii "clienti" care au urcat in trenul viitorului.

In cuvantarea inaugurala, premierul Adrian Nastase a subliniat faptul ca acest proiect feroviar are o mare valoare politica, prin contributia sa la strangerea cooperarii economice romano-germane: "Pentru ca am beneficiat de un sprijin deosebit din partea guvernului german si a firmei Siemens, am incredere in continuitatea acestei colaborari, astfel incat sa se realizeze un transfer de cunostinte si de tehnologii care sa ne ofere posibilitatea asigurarii unor noi locuri de munca nu numai in Germania, ci si in Romania. Un adevarat parteneriat pe termen lung nu se va putea realiza decat in aceste conditii.

Este important sa intelegem ca putem sa peticim sistemele si echipamentele noastre de cale ferata, insa, din cand in cand, trebuie sa folosim si tehnologii de varf, moderne si foarte performante". Asa cum aprecia premierul, spre deosebire de alte tari, Romania se bazeaza foarte mult pe transportul feroviar, ceea ce inseamna ca SNTFC "CFR Calatori" trebuie sa acorde o atentie deosebita investitiilor in acest domeniu.

In calitate de "gazda" a noii Sageti Albastre pe caile ferate romane, dupa ce i-a admirat "tinuta" moderna, domnul Mihai Necolaiciuc, directorul general al CFR SA, a avut curiozitatea sa-i cunoasca indeaproape si performantele. Drept care, a parcurs drumul inaugural al noului automotor alaturi de "stapanul"... cailor putere ai acestuia - in cabina mecanicului de locomotiva. Prilej cu care convingerea domniei-sale privind necesitatea modernizarii infrastructurii feroviare romane a capatat un nou imbold: "drumul de fier" nu poate fi mai prejos decat materialul rulant care circula pe el! "


Asadar, dragi prieteni, cam asta era relatarea vremii, la doar cateva luni dupa ce dl. Adrian Nastase (cercetat de DNA) a fost numit prim ministru si dl. Miron Mitrea (recent demisionar din anumite functii) devenea Ministrul Transporturilor.

Dl. Necolaiciuc, promovat de Basescu, dar care a facut fata cu brio cerintelor guvernului PSD este si acum cautat de interpol dupa ce a luat mita la vedere.

Dar ce este nou in toate astea?

Noutatea vine din Germania insa, unde o duzina de directori ai Siemens au fost arestati pentru spagi platite in valoare de 420 de milioane de euro.

Investigatorii au luat firul banilor si, incet - incet, cred ca vor ajunge si intr-o tara a crocodililor, rechinilor si altor vietati asemanatoare. Si, probabil, vor da si de poza pusa de mine mai sus si vor recupera, poate niste faramituri din cele 420 de milioane de euro.

Daca investigatorii romani cauta sa prinda rechini de 17 ani si tot nu au reusit, cred ca de data asta procurorii si politistii germani le vor da o mana de ajutor.

Thursday, December 07, 2006

Cheia numita Ministerul Economiei


De ce se duc atatea lupte politice pe tema acestui minister? De ce a fost nevoita oligarhia din Romania sa joace scenetele lacrimogene din ultimele zile pentru a mentine controlul asupra MEC?


Pentru ca MEC detine participatiile statului, ultimele bijuterii cu potential economic, de privatizare, de insider information, de patrimoniu imobiliar gratuit, de influenta electorala. Lupta aceasta, si mai ales castigatorul ei, imi da senzatia ca jaful Romaniei nu s-a terminar. Jaful va continua.


Si nu numai jaful, dar si clientela politica, postruri de directori, de membri in consilii in administratie, afaceri cu firme capusa, cred ca vor continua linistit, dupa deja celebrele modele Sidex si Petrom.


In acest fel, se va mentine incompetenta, prostia, clientelismul si lichelismul politic, lipsa de transparenta. Spre dezavantajul cetateanului si spre imbogatirea aceleiasi oligarhii. Asocierea SOV - Voiculescu - Patriciu - PSD - Tariceanu este din ce in ce mai evidenta si va continua sa fie paguboasa pentru Romania.

2007 Television Outlook - Romania


Cred ca lupta pentru locul 1 va fi castigata de ProTV. Nu numai ca vor avea in continuare cele mai bune filme, dar vor beneficia si de faptul ca 2 echipe romanesti vor juca in Liga Campionilor, ceea ce inseamna atat marti seara cat si miercuri seara din toamna le vor apartine. Locul 2, ocupat de Antena 1 nu numai ca va pierde lupta cu ProTV dar va inregistra si pierderi de cota de piata, in principal datorita lipsei de programe dar si a pierderii credibilitatii programelor informative.


O surpriza placuta va aparea din partea Prima TV care cred ca isi va mari cota de piata cu 20%, datorita investitiilor in programe.


Nu cred ca noi televiziuni, precum mult trambitata Dogan TV va trece de 2%, nu de altceva dar nu are cu ce.


Nu cred nici in faptul ca evenimentele sportive vor trece pe Pay TV. Nu avem infrastructura si cred ca nici piata.


Nu imi este clar care e programul de digitalizare, cine si ce planuri de dezvoltare are. Oricum, cu un nou ministru la comunicatii, lucrurile se pot schimba in mod radical.

Thursday, November 16, 2006

Politica Romaniei in domeniul energiei

Politica in domeniul energiei cred ca nu trebuie sa difere mult fata de politica economica generala a tarii.

Daca ne dorim o economie deschisa, liberala, atunci interventia statului in economie, deci si in energie, trebuie sa fie cat mai mica.

Evident, cu preturile la hidrocarburi mai volatile decat niciodata, inteleg preocuparea autoritatilor in acest domeniu. Insa preocuparea lor cred ca are o tinta gresita si anume companiile furnizoare de energie.


PETROM

Pana la privatizarea din 2004, Petrom a fost o sursa nesecata de bani si de voturi pentru diferite cercuri politice. A fost extrem de prost gestionata, o adevarata gaura neagra. Nu numai contractele dubioase au avut rolul lor, ci si politica preturilor controlate de guvern. O politica corecta ar fi fost ca Petrom sa fie lasat sa vanda la pretul mondial, iar profiturile sa fie pe de o parte impozitate corect iar pe de alta sa fie folosite la investitii si la reducerea pierderilor de productie, lucruri pe care azi OMV le-a transformat intr-o prioritate.

Contractul de privatizare Petrom se pare ca a fost pagubos. Insa a fost semnat de guvernul Romaniei. Ca s-a luat spaga sau nu, asta este de dovedit, insa in mod clar conducerea Romaniei, parlamentul ales democratic al Romaniei, au APROBAT aceasta privatizare. PUNCT! Romania nu-si poate permita sa modifice acest contract pentru ca daca ar face-o, inseamna ca nu este nicio diferenta intre noi si Rusia, intre noi si Bolivia. Pe termen lung, o astfel de decizie nu ne-ar face decat rau. Desigur, daca exista dovezi ca OMV a dat spaga pentru achizitionarea Petrom, se poate gandi o anulare a privatizarii.


ROMGAZ

Lectia Petrom nu stiu daca a fost invatata pentru Romgaz. Autoritatile au adoptat o decizie stranie si anume aceea de a amana privatizarea Romgaz. Din pacate, nimeni nu imi garanteaza ca toate contractele Romgaz sunt in beneficiul tarii. Cine imi garanteaza ca directorii de acolo nu capuseaza firma? Cine imi garanteaza ca la Romgaz eficienta este legea? Cine imi garanteaza ca numarul de angajati si pregatirea lor este cea mai eficienta posibila? NIMENI! Nivelul de corpotate governance si, implicit, de transparenta la Romgaz este egal cu zero. Nimeni nu stie cum se iau deciziile acolo si daca deciziile sunt cele corecte.

In plus, faptul ca Romgaz nu e lasat sa vanda la pretul mondial, asta inseamna mai putine taxe la bugetul de stat si mai putine resurse la Romgaz pentru investitii, pentru o exploatare mai eficienta si pentru reducerea costurilor.

Strategia de privatizare trebuie sa fie diferita de cea a Petrom si anume in sensul pe care l-am mai aratat pana acum in postari anterioare pe blog.


TERMOCENTRALE

Se vehiculeaza si ideea ca se va opri procesul de privatizare a termocentralelor. Acest lucru este o greseala, din aceleasi considerente ca la Romgaz.

O strategie corecta a guvernului ar fi ca privatizarea termocentralelor sa continue.


HIDROCENTRALE

Deocamdata nu e pe agenda politica dar probabil ca ar trebui revazut potential hidro-electric al Romaniei.


ENERGIA NUCLEARA

De laudat initiativa guvernului de a continua acest proces. Asta arata viziune strategica si politica. Insa si aici este nevoie de autonomie si de un inceput de privatizare. De genul celei gandite de guvernul Cehiei in cazul CEZ.


MEDIU COMPETITIV SI INFRASTRUCTURA

Guvernul trebuie sa se asigure in primul rand ca pe piata energiei exista un mediu competitiv. Asta va face sa existe diferite surse de energie care sunt in copmetitie si care vor avea ca rezultat un pret corect al energiei. Deasemenea sunt de laudat initiativele autoritatilor in ceea ce priveste proiectele de conducte ce nu trebuie sa ocoleasca Romania precum si investitiile aprobate pentru terminalul de la Constanta.

Evident, guvernul este ingrijorat de impactul asupra populatiei. Insa anumite masuri de protectie sociala (gen vouchere energetice pentru familii cu un anumit venit) vor fi extrem de usor de implementat.


INDUSTRIA MINIERA

Probabil ca acum se poate analiza din nou viabilitatea industriei miniere (de carbuni) din Romania. Cehii au privatizat aceste mine, cu rezultate foarte bune, productia de carbune crescand, dupa ce si ei au avut o restructurare similara cu a noastra. La preturile actuale pentru gaze si petrol, carbunele a devenit o solutie, este adevarat, mai putin ecologica, insa oricum Romania are destul spatiu in sensul respectarii tratatului Kyoto.


ALTE STRATEGII PENTRU GUVERN

1. In primul rand, Petrom trebuie sa ramana listata pe bursa din Bucuresti. Guvernul trebuie sa adopte legi in ceea ce priveste nivelul de Corporate Governance astfel incat publicul sa stie faca Petrom ia cele mai bune decizii pentru actionari, iar Guvernul Romaniei are 33%, adica noi toti avem 33% si trebuie sa stim daca Petrom ne gestioneaza corect investitia.

2. Daca se va decide privatizarea termocentralelor Turceni si Rovinari catre Verbund, o firma controlata de guvernul Austriac si care a fuzionat recent cu OMV ( controlata tot de guvernul Austriac), cred ca o decizie corecta ar fi ca guvernul sa caute sa obtina un loc in Board-ul noii OMV - Verbund eventual printr-un swap de actiuni.

Trebuie sa inteleaga si guvernul ca deja piata romaneasca este mai importanta decat piata austriaca petnru OMV - Verbund iar in viitor va si si mai relevanta. Se poate incerca si vanzarea unui pachet de 10% din Romgaz in schimbul unor actiuni in OMV - Verbund. Desigur, trebuie discutat si cu guvernul austriac. Pe termen mediu insa, pentru ca OMV - Verbund va avea cele mai importante operatiuni in Romania, reprezentatul Romaniei in Board trebuie sa impinga chiar mutarea sediului social al firmei la Bucuresti. Desigur, pentru asta, Bucurestiul si Romania trebuie sa fie mai liberale si mai deschise decat sunt acum.

Monday, November 13, 2006

Romgaz

Romgaz ar trebui privatizata. Insa pentru privatizarea Romgaz este nevoie de o strategie prin care managementul firmei sa ramana in Romania, cel putin pe termen mediu. Eventual, o astfel de strategie poate incepe prin listarea la Bursa din Bucuresti / Bursa AIM din Londra a unui numar limitat de actiuni 10- 20% si vanzarea unor pachete de 5-10% pe an in anii ce urmeaza, fie direct, fie unor venture capitalists romani sau straini.

Deasemenea, este de dorit modificarea legislatiei astfel incat statul roman sa se asigure ca, in conditii de forta majora, productia sa ramana in tara (chiar daca la pret international).

Statul roman trebuie sa-si revizuiasca si politica in ceea ce priveste resursele naturale, sa modifice legea minelor si sa flexibilizeze modalitatea de a obtine redevente pe productie.

Tuesday, November 07, 2006

Leonard Orban si standardele europene

Dupa ce Evenimentul Zilei ne-a spus pedigreeul lui Leonard Orban precum si unde l-a prins revolutia pe viitorul nostru viteaz comisar, iata ca Evenimentul Zilei de azi continua prezentarea dlui Orban si ne arata un posibil conflict de interese sau mai degraba o evaziune fiscala.

In urma cu 3 saptamani, 2 ministri din Suedia si-au prezentat demisiile dupa ce presa a aratat ca respectivii nu-si platisera taxa radio-TV. Daca aceleasi principii s-ar aplica si in Romania, atunci si dl. Orban ar cam trebui sa-si dea demisia.

Wednesday, November 01, 2006

Romania, Marea Neagra si UE

Pornind de la discursul lui Traian Basescu pe tema Marii Negre, imi este din ce in ce mai clar ca UE are nevoie de continuarea procesului de extindere in aceasta zona. Iar aceasta extindere va aduce nu numai avantaje Romaniei datorita stabiltiatii economice din zona dar va aduce si stabilitate energetica in UE. Sa nu uitam ca totusi Turcia este o tara vecina atat cu Irak cat si cu Iran ale caror resurse energetice rivalizeaza cu ale Rusiei.

Tuesday, October 31, 2006

Rolul Comisiei Europene in 2006 - 2009


O prezentare pe BBC despre ce este si ce face un comisar european

Eu as adauga ca rolul comisiei europene este cu atat mai important acum pentru proiectul european decat oricand. Si asta datorita euroscepticismului prezent in din ce in ce mai multe tari din UE. Caci, ca si in Romania, si in alte tari UE, politicienii locali dadeau repede vina pe UE daca se intampla ceva rau la ei in tara. Nu mai departe de martie 2006, Berlusconi a atacat decizia guvernului italian socialist ce l-a precedat de a adera la euro, de ex.

Rolul comisiei actuale este iarasi crucial pentru viitorul Europei si pentru ca anumite state membre nu au inteles ca intr-o economie ce devine pe zi ce trece cat mai globala, sansa unei tari creste decat daca iese din izolare si protectionism si daca face parte dintr-o uniune cum este UE. Dau un exemplu mic dar oarecum relevant: nu este nici in interesul UE si nici in interesul Angliei, Olandei, Frantei, etc sa impuna restrictii fortei de munca din Romania, ceea ce se protejeaza prin aceasta masura este o forta de munca neadaptata la competitie.

Rolul comisiei actuale este iarasi extrem de important datorita intreruperii procesului de consolidare institutionala in Europa. Iar consolidarea institutionala trebuie sa continue penru o UE functionala. Caci nu este in interesul UE ca, de ex., ca Germania sa construiasca o conducta de gaze cu Gazpromul fara ca statele UE de la estul Germaniei sa fie nu numai consultate dar chiar si ocolite si ignorate de-a dreptul si fara sa existe o politica comuna in domeniul energiei.

Cam asta este rolul comisiei si al comisarilor.

The Economist si Basescu

Am citit comunicatul presedintelul Basescu pe tema participarii sale la conferinta organizata de revista The Economist.

Cateva remarci:

- nu imi este clar daca doreste ca nivelul taxelor colectate din PIB sa ajunga la 35%. Nu imi este clara politica guvernului in acest sens
- sunt de acord cu faptul ca Romania trebuie sa se imprumute pentru a realiza investitii. Nivelul de indatorare al Romaniei este extrem de scazut. La fel se poate spune si despre firme si cetateni: nivelul deindatorare al romanilor si al companiilor romanesti este extrem de scazut. Asta poate insemna ca pretul activelor romensti este scazut
- a remarcat (ca si mine dealtfel) colaborarea pozitiva intre firme si universitati. El impinge lucrurile si mai departe si doreste o colaborare si pentru cei cu studii medii. De acord
- a aminitit despre lipsa fortei de munca in Romania. Intrebarea mea este daca se va produce o ajustare pe termen mediu sau pe termen lung? Cu impact, evident, in aceeasi capacitate de imprumut
- o veste buna pentru ingineri: ati inceput sa fiti din ce in ce mai cautati pe piata fortei de munca, acum avem o lipsa de ingineri si o inflatie de avocati :)

Monday, October 30, 2006

Profil de comisar european: Leonard Orban

Leonard Orban este fiul unui colonel de securitate, fapt recunoscut de fratele sau, "liberalul".

Din pacate, daca nu sunt condusi de securisti sau nomenclaturisti, romanii au ajuns sa fie condusi de fii acestora.

Sper sa fiu bine inteles, nu este vina lui Orban ca tatal sau a fost colonel de Secu, insa societatea romaneasca este inca una in care nu ai sanse de afirmare politica daca nu faci parte din sistemul nomenclaturist.

Cand s-o reforma oare clasa politica romaneasca? Incearca sistemul sa se reformeze din interior sau este nevoie de o reforma ce vine din exterior? Si daca nu se face reforma din interior, atunci nu este cumva si vina lui Orban? Aceasta este problema de moralitate a lui Orban

Thursday, October 26, 2006

Cum poate creste calitatea si relevanta studiilor universitare?


Daca as avea 4 maini, aceste initiative le-as aplauda cu toate cele 4 maini, iata ce mai scrie revista Capital:

"Pirelli Tyre a inaugurat pe 26 octombrie o noua fabrica de anvelope de inalta performanta la Slatina, costul investitiei fiind de 170 milioane de euro, informeaza un comunicat al companiei.Unitatea este destinată producţiei de anvelope vârf de gamă pentru autoturisme şi vehicule SUV, si se afla in vecinatatea fabricii steel-cord (cord metalic) inaugurată in 2005.Pana la sfarsitul anului fabrica va avea 450 de angajati, pentru anul 2006 fiind prevazuta o producţie de 300 mii de anvelope care, în 2007, va creste la 2 milioane de anvelope .Pirelli a utilat noua sa fabrica cu cele mai avansate tehnologii de producţie nerobotizate, pentru a produce gama Winter, High-Performance, Ultra-High-Performance si SUV.Capacitatea maxima de productie a fabricii este de 4,5 milioane de anvelope pe an, cu un personal de o mie de angajati.

Compania a încheiat un acord de colaborare cu Universitatea din Craiova, care prevede derularea unui proiect de formare bazat pe cursuri post-universitare şi arii de cercetare comune."

precum si:

"Unitatea de productie din Timisoara a corporatiei Solectron a inceput o campanie de recrutare prin care urmareste ocuparea catorva sute de posturi, la toate nivelurile de pregatire profesionala, informeaza un comunicat al companiei.Procesul de recrutare va dura doua luni, decizia de suplimentare a personalului fiind explicata prin cresterea cererii pentru serviciile oferite de unitatea din Timisoara.

Compania colaboreaza indeaproape cu Universitatea Politehnica din Timisoara pentru a pentru atrage forta de munca calificata in domeniul tehnic."

Tranzitia: de la patron roman la creator de valoare



Stiu ca orice patron roman de succes are si o latura mai ascunsa, neplacuta uneori nici macar la miros.

Insa, dincolo de intrebarea clasica despre primul milion de dolari, nu poti sa nu remarci, de ex., credibilitatea firmelor incepute de Ion Tiriac si care, ulterior, au fost achizitionate de nume mari din industriile respective la preturi foarte bune.

Nu poti sa nu remarci saltul calitativ al firmelor producatoare de material rulant ale dlui Burci, firme ce furnizau in trecut exclusiv CFR-ul autohton iar acum cauta piata globala, alaturi de achizitiile europene din domeniu ale dlui Burci.

Nu poti sa nu remarci orientarea catre export si catre servicii de calitate ale firmelor lui George Copos precum si acceptul sau de a face loc primilor bani albi in gaura neagra a fotbalului romanesc.

Nu poti sa nu remarci strategia excelenta a Rompetrol in zona Mediteranei.

Nu poti sa nu remarci si extinderea regionala a zeci de alte firme romanesti.

Acestea sunt exemple ca patronul roman a devenit mai competent. Ca patronul roman nu se ghideaza numai dupa instinct sau numai dupa relatiile cu puterea. Ca patronul roman cauta mai mult sfaturile consultantilor in afaceri si ca, nu de putine ori, angajeaza management din alte parti ale lumii daca acel management este mai competent.

Eu le urez succes. Si le urez mai multa transparenta. Caci numai cu mai multa tranparenta vor reusi sa faca si pasul urmator, acela de a atrage resurse imprumutate cat mai mari si mai ieftine pentru planurile de extindere in Romania si in afara. Iar interesul Guvernului ar trebui sa fie acela de a incuraja astfel de intiative (evident, in mod transparent si cu respectarea normleor europene) caci numai astfel vom putea mentine in Romania acea birocratie corporate care mareste consumul si care tine oamenii pregatiti acasa. Si tot Guvernul ar trebui sa deschida punti economice cu alte state.

Energia, incotro?


Astazi, presedintele Basescu a tinut un discurs extrem de lung despre viitorul energiei in Europa. Desi e lung, va recoman totusi sa-l cititi.

Cred ca ar mai fi de adaugat la discursul presedintelui si aspectele ecologice:
- investitii in transportul in comun
- investitii in materiale de constructii eficiente dpdv energetic
- investitii in metode alternative de transport
- investitii in cercetare pentru alternative la nevoile energetice
- etc, mai adaugati voi

Wednesday, October 25, 2006

Varujan Vosganian

Numirea lui Varjuan Vosganian drept comisar european este de salutat.

Fara doar si poate o numire ce va aduce beneficii imaginii Romaniei si datoria faptului ca Varjuan Vosganian provine dintr-o minoritate nationala.

Nu a fost implicat in scandaluri, are o gandire economica liberala, iar Europa, la ora actuala, are nevoie acuta de liberali.

Succes!

Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti ar trebui sa demisioneze

Nu de putine ori in ultimele luni, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti a anuntat ca vizele pentru Marea Britanie vor fi ridicate inainte de intrarea Romaniei in UE.

Iata ca dumnealui a mintit. Vizele vor fi ridicate concomitent cu, si nu inaintea aderarii Romaniei la UE.

Cred ca ar fi timpul sa-si asume responsabilitatea si sa demisioneze.

Restrictiile la munca in Marea Britanie

Mi-a placut declaratia lui Tariceanu cand a fost intrebat daca Romania va introduce restrictii cetatenilor din Marea Britanie:

„Dacă noi susţinem necesitatea liberalizării pieţei forţei de muncă ca un principiu fundamental pe care UE este construită - libertatea de circulaţie a forţei de muncă, a capitalurilor , a cetăţenilor - atunci mi s-ar părea absolut anormal să venim cu ideea introducerii unor restricţii."

Sper ca astfel de declaratii sa nu fie uitate cand vor intra in UE tari precum Turcia sau Ucraina.

Saturday, October 14, 2006

Va recomand


Daca nu aveti, luati-va abonament la The Economist. Se merita.

Thursday, October 12, 2006

Romanii - mari specialisti in imobiliare

Toate ziarele se pricep la imobiliare. Si EvZ si Cotidianul si Gandul si Ziua, etc.

Este un subiect usor pe care il intelegem cu totii. Azi cumperi acolo cu 1.000 de euro dar il vinzi poimanine cu 2.000 de euro. Gigi Becali a cumparat niste drepturi cu 5 milioane care fac de fapt 15 milioane. Cutarica firma a anuntat un proiect imobiliar. Alta firma a anuntat ca face blocuri fara balcoane patrate.

Analizele economice ale ziarelor la asta se rezuma: la imobiliare. Iar subiectele de prima pagina rar ating probleme economice. In rest, analizele economice facute de ziare se rezuma la niste stiri si atat.

Din pacate, analizele economice sunt lasate numai pe seama celor cateva ziare economice din Romania (n.m: Capital e ziarul pe care il recomand). Si este pacat. Caci publicul are impresia ca se pot face bani exclusiv din specula imobiliara. Iar din articolele politice afla ca se mai pot face bani doar daca jupoi statul, uneori chiar si contractele corecte cu statul tot par a fi suspecte.

Tuesday, October 10, 2006

Un Bucuresti pentru era postindustriala


Din Cotidianul de azi, o initiativa pe care o aplaud:

Cablurile de retele aeriene existente in prezent la nivelul Capitalei vor fi transferate in urmatorii ani in subteran, in cadrul proiectului de construire a Retelei metropolitane de fibra optica a municipiului Bucuresti-NetCity, a anuntat azi primarul general Adriean Videanu, la o conferinta de presa sustinuta la World Trade Center, cu prilejul lansarii acestui program investitional.

"Reteaua va fi extinsa pina la actualele granite ale orasului, dar va avea in vedere si extinderea Zonei Metropolitane Bucuresti" - a precizat edilul-sef.

Proiectul va putea fi demarat in februarie 2007 si va dura pina in 2008, la nivelul inelului central al orasului, dar reteaua metropolitana va fi finalizata in totalitate pina in 2014, conform studiului de fezabilitate.

Primarul general a spus ca tehnologia pe care o va folosi municipalitatea va fi de fibra optica, cea mai buna pentru accesul la internet, iar utilizatorii vor avea acces liber la retea, fie ca sunt consumatori casnici, companii sau administratii.

"Primaria Capitalei va pune la dispozitie o infrastructura de acces. Nu va fi un monopol, ci va functiona in paralel cu celelalte retele existente in subteran.Operatorii vor putea cumpara accesul la retea sau vor putea inchiria canalizatia" - a spus primarul.

NetCity este un concept care va permite viteze de 1 Gbites/sec, va conferi siguranta in exploatare maxima, cu trei posibilitati de functionare in caz de intreruperi. Magistrala va fi realizata pe bucle functionale locale, care vor fi puse in exploatare imediat dupa realizarea lor, si va permite interconectarea tuturor institutiilor publice si a zonelor de interes public - scoli, primarii, politie, gradinite, spitale s.a.

Autoritatile Capitalei au adaugat ca nici un operator nu va fi afectat daca doreste sa-si pastreze reteaua proprie si nu va fi blocata intrarea pe piata a vreunui operator. Oricum, reprezentantii municipalitatii spun ca utilizarea retelei metropolitane va fi cea mai convenabila ca pret pentru consumatori.

Primaria Capitalei va realiza proiectul "Retea metropolitana de fibra optica a Municipiului Bucuresti - NETCITY" in parteneriat public-privat, partenerul urmind sa asigure finantarea, proiectarea, executia, administrarea si dezvoltarea proiectului. Parteneriatul se preconizeaza a fi pe o perioada de 49 ani iar in acest moment primaria se afla in faza de selectare finala a partenerului.

Caietul de sarcini pentru parteneriat a fost cumparat de 27 de firme, dar au ramas in cursa numai trei. Este vorba despre SC LUXTEN SA, cu subcontractorii ALCATEL ROMANIA, ERICSON NETWORK ROMANIA, ERICSSON TEHNOLOGIES AB Suedia, Neotel, SC Constructii Cai Ferate Drumuri si Poduri SRL Ploiesti, Consortiul format din SC OMNILOGIC SRL Bucuresti si SC ARO CONSTRUCT SA Bucuresti.

Studiul de fezabilitate a fost realizat de SC TRAPEC SA, impreuna cu Alsol, in urma licitatiei din februarie 2006.

Proiectul se va desfasura in trei etape. Etapa I cuprinde realizarea retelei magistrale, a retelei metropolitane de transmitere de fluxuri informationale si a unei "zone pilot - Centrul Istoric", in care reteua de fibra va fi dusa pina la abonati, termenul de realizare fiind anul 2008. Etapa a II-a cuprinde realizarea retelei de distributie si a bransamentelor pe intreg teritoriul Bucurestiului, avind ca termen de realizare anul 2010. Etapa a III-a cuprinde realizarea retelei pe intreaga zona metropolitana si are ca termen de realizare 2014. ROMPRES

Saturday, October 07, 2006

Ministerul Justitiei incalca legea de 4 ani de zile

Ce s-a mai intamplat saptamana care tocmai a trecut? Am vazut o incercara esuata de calcul economic. Autorii: departamentul economic al Cotidianului care vroia sa puna un pret pe integrarea R Moldova in Romania. Nu dorinta in sine a fost esecul ci metoda folosita, aratand o incompetenta crasa in acel departament la acel ziar.

S-a mai intamplat ca rusii fac ce vor muschii lor in spatiul ex-sovietic.

S-a mai intamplat ca floarea intelectualitatii si a ONG-urilor romanesti o propun pe dna. Macovei sa devina comisar european. Eu zic ca nu merita. Iata de ce.

Nu, nu sunt Voiculescu. Si nici Patriciu.

Insa Romania a facut o mare magarie in anul 2002 cand a decis sa nu respecte legea ce permitea cetatenilor din R. Moldova sa obtina cetatenia romana.

Daca pana in acel an se emiteau circa 10.000 de pasapoarte romanesti pentru cetatenii din R Moldova, din acel an nu se mai emit decat maxim 1.000 de pasapoarte. Multe rapoarte afirma ca cele 1.000 sunt date pe pile sau pe spagi. Dar asta e mai putin important.

Cert este ca neaplicarea legii a fost continuata si de Tariceanu - Macovei, dna Ministru, reconoscand intr-un interviu la BBC ca intr-adevar lucrurile s-au impotmolit pentru circa 28.000 de cereri. De ce s-au impotmolit nu ne mai explica. Ar fi fost si penibil.

Lucrurile, intre timp, iau o turnura si mai grava dupa ce in ultimele cateva luni, la consulatul nostru de la Chisinau se mai primesc 300.000 de cereri. Care cereri, o sa fie luate in considerare dupa ce s-o schimba legea care este acum in lucru la MJ. Adica o sa fie vorba si de alte amanari.

Un articol pertinent oarecum legat de aceasta problematica aici

Romanii i-au asteptat pe americani luptand ca prostii prin munti vreo 10 ani de la razboi.

In 1990, am votat ca prostii in proportie de 85% pe Ion Ilici Iliescu si il luam in deradere pe Ratiu care ne spunea sa decidem intre Vest si Est si il injuram pe presedintele Frantei, pe americani ca de ce ne critica, domne', ca ce au cu presedintele nostru zambaret. Tot in 1990 i-am aplaudat pe mineri ca apara democratia.

Pe urma a venit faza in care ii injuram pe europeni ca pe noi de ce ne uita in timp ce pe statele din Grupul de la Visegrad le primesc in UE si le iarta de datoriile extrene.

Dar, iata, dupa 45 de ani de comunism si 17 ani de tranzitie, reusim sa intram in UE.

Dar se pare ca am "uitat" de toti acesti nenorociti de 62 de ani. Am uitat! Si am uitat atat de tare incat suntem insensibili ca niste vecini (eu le spun frati) sunt inca tinuti voit in intuneric si in saracie, in umilinta. Noi macar am avut de luptat numai cu Ilici. Ei au de luptat atat cu Voronin cat si cu Maica Rusie dar, mai ales, cu indiferenta noastra si a lumii in general. De ce suntem indiferenti? Am uitat noi prin ce am trecut in ultimii 62 de ani? Mai avem noi dreptul sa fim indiferenti? Se pare ca in conceptia ziaristilor de la Cotidianul, da, avem dreptul. Sau in conceptia unor intelectuali de marca, trebuie sa o trimitem pe dna Macovei sa fie comisar european. Dar, cu tot respectul fata de munca din MJ pe care a depus-o dna Macovei, nu are si nu avem dreptul sa incalcam o lege a tarii noastre si nici sa fim indiferenti la o tragedie a fratilor nostri, tragedie pe care ar trebui sa o recunoastem caci si noi am trecut printr-una similara.

Din partea mea, dna Macovei nu are ce cauta la Bruxelles. Si, tot din partea mea, dnii moralisti de la Cotidianul ar trebui sa cante o alta partitura.

Friday, October 06, 2006

Moscova practica rasismul. Comunitatea internationala tace.

In urma arestarii in Georgia a 4 ofiteri rusi acuzati de spionaj, autoritatile de la Moscova au aratat intregii lumi ca practicile nedemocratice sunt normale in Rusia.

Desi ofiterii respectivi au fost eliberati, Rusia a inceput sa dea in comunitatea gruzina de la Moscova. Peste 400 de societati comerciale controlate de gruzini au fost luate cu asalt de diversi inspectori, functionari, militieni si mascati ai autoritatilor ruse. Motivul? Pentru ca sunt controlate de gruzini. La fel au patit-o si sute de gruzini care urmeaza sa fie expulzati pe motiv a lucreaza ilegal. Din cate stiu, la Moscova lucreaza ilegal sute de mii de straini dar chiar si cateva sute de mii de rusi (caci iti trebuie permis de munca pentru Moscova daca esti rus dar din alte localitati, permise ce se dau destul de greu).

Asta inseamna segregare, inseamna rasism. Mai ne aducem aminte de Germania din 1933? Se pare ca ne aducem aminte de acel regim doar cand putem face rating cu o lacrima in prime-time.

PS. Atitudinea Moscovei va da Chisinaului posibilitatea de a face noi concesii si de a se indeparta si mai mult de Romania. Caci, nu-i asa, sa nu-i suparam pe rusi ca pe urma basarabenii plecati la munca in Rusia si familiile lor ramase acasa o sa moara de foame.

Wednesday, October 04, 2006

Cat de mare este PIB-ul Romaniei

In urma cu cateva luni, China a recalculat PIB-ul si a mai gasit vreo 200 de miliarde de dolari. Saptamana trecuta si Grecia si-a recalculat PIB-ul si a aflat ca are un PIB mai mare cu 25%.

Stim cu totii ca PIB-ul Romaniei este mai mare decat cel comunicat de INS, datorita existentei economiei subterane. Insa cu cat mai mare? Calculeaza INS corect sau greseste? Si care este rata reala de crestere a PIB?

Sa analizam:

Deficitul de cont curent este ingrijorator. Pe hartie. Tot pe hartie el depaseste 10% din PIB. Iar ponderea lui in PIB creste de la an la an. Este el real? Totusi in ultimii ani au crescut investitiile in Romania, economia romaneasca se orienteaza din ce in ce mai mult catre export (datorita avantajului competitiv al fortei de munca ieftine si nu numai) iar cursul de schimb, in loc sa o ia in sus, asa cum ar fi de asteptat, el o ia ori in jos ori sta pe loc.

Reducerea taxelor din ianuarie 2005 a adus, asa cum era de asteptat, o crestere a veniturilor bugetare. Este adevarat ca si guvernul colecteaza mai bine taxele acum decat o facea in urma cu 2-3 ani. Insa nivelul ridicat al taxelor colectate precum si cresterea ponderii taxelor colectate in PIB, ma duc cu gandul ca ori nu s-a calculat bine cresterea economica, ori INS nu ia in calcul toate activitatile economice licite.

Un alt aspect care nu s-a schimbat simtitor in ultimii 2 ani este mentinera unei birocratii excesive care face ca multe firme sa nu-si declare valoarea reala a activitatilor. Odata cu cresterea activitatii economice generale in Romania, si aceasta economie neagra a progresat si ea. Guvernul ar trebui sa faca o prioritate din reducerea birocratiei. Cu o birocratie scazuta, multe firme (dar si angajati) vor prefera sa-si declare activitatile reale caci sunt asteptati cu bratele deschise de sistemul bancar (azi privatizat si reformat) pentru a fi finantat.

In cocnluzie, cred ca pe de o parte INS nu calculeaza toti factorii care contribuie la creearea PIB. Pe de alta parte, mai important, mentinerea de catre guvern a birocratiei excesive face ca economia subterana sa ramana semnificativa, sa ramana in subteran si sa nu contribuie asa cum ar trebui la cresterea economiei romanesti.

Monday, October 02, 2006

Viitorul Postei Romane


Pe tacute, MCTI face treaba buna.

Ce proiecte se vad? Privatizarea SN Radicomunicatii, finalizarea privatizarii Romtelecom dar si restructurarea si privatizarea Postei Romane.

Conform directivelor europene, pana in 2009, activitatea postei trebuie sa fie complet liberalizata. Piata va fi deschisa deci oricarui operator.

Numele consultantului ales pentru restructurare imi da sperante intr-o treaba bine facuta. Sper insa ca restructurarea sa fie apoi si facuta iar compania privatizata.

Mi-a placut si faptul ca pe site-ul postei:

http://www.posta-romana.ro/

sunt multe informatii utile atat pentru consumator cat si pentru cei ce vor sa-si dea seama un pic de volumul activitatii acestei companii.

Sper ca restructurarea sa fie urmata de o privatizare prin listarea la Bursa din Bucuresti si, eventual, la cea de la Londra. Ar fi bine sa se incerce si o astfel de strategie de privatizare in locul mult prea folositei vanzari catre o firma (de obicei de stat sau fosta de stat) europeana. Avantajele unei strategii cu mentinerea HQ-ului la Bucuresti sunt mult mai mari pe termen lung pentru Romania decat 100 de milioane de euro dati in plus de o firma straina.

Iar privatizarea trebuie sa preceada anul 2009 iar Posta Romana sa faca fata concurentei.

Previziunile de crestere sunt imense, sa nu uitam ca tot ceea ce inseamna acum birocratie prin stat la cozi se va transforma in numai 5-10 ani intr-o birocratie mai placuta cetateanului prin corespondenta prin posta cu autoritatile.

O singura recomandare: cutiile postale ar trebui sa treaca in responsabilitatea comunitatilor locale.

De ce uitam istoria?

Am ramas pur si simplu uimit de modul in care mass-media de limba romana (si nu numai) prezinta situatia din Georgia. Totul este privit unilateral, din perspectiva ruseasca iar declaratiile lui Putin in care ii asemuieste pe gruzini cu Stalin si Beria aduc nu repulsia ziaristilor ci desfatarea acestora.

Sa nu uitam anumite fapte:

In 1990, la adapostul armatei sovietice i-au fiinta niste entitati: Transnistria in R. Moldova, Abhazia, Osetia de Sud si Adjaria in fosta RSS Gruzina. Aceste entitati au fost infiintate in mod deliberat inaintea dizolvarii URSS din 1991 tocmai in scopul ca fostele membre URSS cu potential separatist sa ramana sub influenta Moscovei. Statele baltice au fost lasate de Moscova, prin pacea de la Malta, sa mearga sub umbrela UE datorita unor considerente istorice, religioase si de vecinatate. Sa nu uitam ca letonii in Letonia nu erau decat 52% fata de 64% romani in RSS Moldoveneasca sau 69% gruzini in Georgia, insa in Letonia nu au aparut niciun fel de miscari separatiste.

Trebuie sa fim constienti ca lumea intreaga i-a lasat pe rusi sa faca ce au vrut ei cu cele 12 republici ex-sovietice. Drept dovada, in Moldova si Georgia nu sunt casti albastre de mentinere a pacii ci "peace-keepersi" rusi. Halal peace-keepersi, ei fac razboiul, tot ei "pacifica".

Sa nu uitam ca Georgia a fost singura tara (cu exceptia statelor baltice) care nu a vrut sa intre in CSI. Insa lucrurile s-au rezolvat destul de repede: s-au declansat cele 3 razboaie, Rusia a luat partea celor 3 state separatiste iar, in numai 2 ani, presedintele democratic ales al Georgiei, Zviad Gamshahurdia, a fost asasintat de catre rusi, dupa ce isi gasise refugiu in Cecenia. In locul lui a fost pus Sevarnadze, fost ministru de externe al URSS care repede a semnat pacte si tratate cu Rusia, in numele "pacii", incurajand si legalizand permanenta trupelor rusesti pe teritoriul Georgiei. Tot sub Sevarnadze, Georgia a intrat in CSI. Tot sub Sevarndaze, Georgia, ca si R Moldova dealtfel, a fost mentinuta intr-o stare de saracie si de dependenta economica de Moscova, conflictele inghetate fiind mentinute de Moscova ca un bau-bau pentru orice miscare de iesire din sfera lor de influenta.

Acestea sunt fapte. Dar mass-media refuza sa foloseasca aceste date. De ce le este frica? Sau este vorba doar de incompetenta?

Iar daca ii lasam pe georgieni si pe basarabeni (a propos, mizerabile articolele de azi din Cotidianul) iarasi singuri in fata rusilor, nu avem nicio scuza sa sprijinim trupe romanesti in afara granitelor, trupe ce ar lupta pentru "libertate", "democratie". Caci trupele romensti ar lupta numai pentru ipocrizie.

Thursday, September 28, 2006

Romania a primit unde verde pentru integrarea in UE la 1.01.2007. Sa sarbatorim!


Moment istoric pentru Romania. Dupa 44 de ani de comunism si 18 de tranzitie post-comunista, Romania se intoarce in familia europeana.

Ce inseamna asta? Inseamna ca de acum incolo trebuie sa ne punem palaria de europeni pe cap. O sa apara, de fapt au aparut deja, curente anti-integrare europeana. Astfel de curente sunt utile pentru exercitiul democratic pur teoretic. Insa trebuie sa vedem unde va fi Romania peste 50 de ani.

Putem presupune, fara a gresi prea mult, ca peste 50 de ani:
- economia mondiala va fi mai integrata
- datorita globalizarii dar si cresterii importantei comportamentului etic, diferentele de venituri si de calitate a vietii vor fi mai mici decat acum
- internetul va fi folosit de toti, va fi ca aerul si ca apa, dar intr-o forma pe care nici nu ne-o putem inchipui acum
- va creste mobilitatea in orice domeniu
- cetatenii vor fi informati, mai educati, societatile vor fi mai democratice, deci cetatenii vor fi stapani pe soarta lor
- in mod evident va exista o limba franca, foarte probabil limba engleza (asta a propos si de obiectivele francofoniei...)

Romania se afla acum intr-un moment strategic. O sa ne complacem ca polonezii, ca cehii, ca olandezii, ca francezii sau ca alti eurosceptici sa ne gandim cum sa ne fie mai bine noua acum sau cum sa ne fie noua mai bine maine?

Ca sa faca fata unei economii globale care redistribuie veniturile din zonele mai bogate catre zonele mai sarace, romanii trebuie sa fie pregatiti sa nu ramana iarasi pe dinafara. Trebuie sa profite de faptul ca acum facem parte dintr-o mega structura multinationala si sa impingem lucrurile catre o integrare si mai aprofundata a Europei, lucru ce ar aduce avantaje economice si, deci, sociale.

Depinde numai de noi sa fim mai informati, deci mai inarmati, depinde numai de noi sa avem mai multe skills-uri, depinde numai de noi sa fim mai bine pregatiti. Depinde numai de noi sa cerem actualului/ viitorului guvern sa liberalizeze tot ce mai e de liberalizat, sa privatizeze ce e de privatizat. Depinde numai de noi sa cerem guvernului sa aprobe si sa implementeze acele politici care vor duce la informatizarea mai rapida a societatii, care vor duce la o educatie mai buna in Romania, care vor duce la o cultura economica liberala.

Multe firme multinationale au un asa numit ERM (enterprise risk management) care le ajuta sa faca fata oricarui risc. Oare are Romania asa ceva? Trebuie sa-l cerem.

Iar un cetatean mai puternic inseamna comunitati locale mai puternice, inseamna si o necesitate a subsidiaritatii. Iar, din pacate, chiar si sub acest aspect, actuala guvernare liberala a ramas restanta.

Un cetatean mai puternic in contextul global, inseamna un cetatean care vorbeste corect limba engleza sau, la ora actuala si alte limbi europene. Probabil ca nu ar face decat bine ca limba oficiala in Romania sa nu fie numai romana dar si oricare alta limba de larga circulatie europeana, plus maghiara acolo unde se doreste pe plan local.

Dart pana atunci, sa ciocnim un pahar de sampanie!

PS. o dedicatie speciala pt "ziaristul", "specialistul pe politica externa" Bogdan Chirieac. Imediat dupa alegerile din decembrie 2004, acest Chirieac a prezis si tine mortis sa repete in orice editorial in Adevarul si, mai apoi, in Gandul, ca Romania va fi intarziata la aderare, daca nu cumva va fi amanata per sempre. I-am promis acestui Chirieac ca o sa-i tiparesc editorialele cu pricina, ca o sa le las la invechit, o sa le transform in hartie igienica si o sa i le fac cadou cu ocazia anului nou 2007 sa se stearga la gura. Dar, pentru ca sunt ecologist, nu voi mai face ceea ce i-am promis.

Wednesday, September 20, 2006

Recreatia mare


Am tot vorbit de lucruri serioase, a venit timpul sa mai luam si o pauza.

Asadar, va recomand meciul Rapid - FC Arges, joi la 20.30 pe Antena 1.

Prietenul Chibit de pe forumul Cotidianul a fost dragut si mi-a facut ca dedicatie desenul alaturat (la ora publicarii acestui articol nu i-am platit inca drepturile de autor)

De ce vor tinerii sa plece din Romania

Va recomand acest articol din Capital, semnat de Ionut Popescu. Si, ca sa nu o lungesc, va recomand toate articolele scrise de Ionut Popescu.

Friday, September 15, 2006

Solutia corecta: consortiile in constructii

Hotnews.ro anunt azi ca un consortiu romanesc format din 5 firme de constructii, a castigat licitatia pentru contructia autostrazii Bucuresti - Ploiesti.

Asta se intampla dupa ce societatile de constructii romanesti nu au avut nicio sansa pentru alte lucrari de infrastructura autohtone, de ex. Pasajul Basarab din Bucuresti.

Thursday, September 14, 2006

George Copos si-a facut blog

Incredibil dar adevarat!

George Copos doreste democratie la Rapid. De aceea a ales sa se consulte cu rapidistii.

Am avut o postare recenta despre new-media si despre un exemplu. Culmea, exemplul dat este fix site-ul suporterilor rapidisti:

http://www.fzr.ro/

Acum, fzr.ro vrea sa ia un pic painea de la gura lui Gusti Roman (care are un premiu personal de la mine pentru initiative pe internet in 2006). Eu le urez succes!

Iata blogul lui George Copos:

http://copos.fzr.ro/

Un post de televiziune rau intentionat: EuroNews

Recunosc, au fost ani la rand cand ma uitam dimineata la cafea, inainte sa plec la servici la stirile EuroNews. Mi se pareau echilibrate, facute cu profesionalism si erau o alternativa la stirile romanesti. Ma obisnuisem cu aceasta televiziune incat o urmaream si cand eram plecat in delegatii sau detasat in diferite colturi ale Europei.

Urmarind insa de atata timp acest post de televiziune cu sediul la Paris, mi-am dat seama ca nu este atat de echilibrat precum credeam si ca are o pozitie politica care este de multe ori departe de realitate.

Cateva exemple:
- EuroNews se incapataneaza sa prezinte mai tot timpul carutze si fetze de oameni sarmani cand aduce vorba de Romania. Nu zic nu, sunt si acestea realitati, dar nu este REALITATEA.
- dupa ce G Bush a declarat zilele trecute ca intr-adevar CIA a interogat cateva zeci de suspecti in afara teritoriului SUA, imediat EuroNews a indicat numai Romania si posibilitatea ca Romania sa nu intre in UE daca e adevarat. Nu conteaza ca in Romania au fost identificate doar vreo 20 de zboruri "suspecte" in timp ce in Germania au fost vreo 480. Nu, ceea ce conta era sa arate cu degetul catre Romania. Cu ceva vreme in urma aratau cu degetul si spre Polonia, ma mir ca le-a scapat
- in recentul conflict din Liban, aratau aproape in exclusivitate ce faceau israelienii acolo, cum aruncau cu bombe. Nu zic nu, era de aratat. Si intotdeauna luau declaratii de la oameni din zona si sustineau ideea ca pe acolo sunt numai oameni care nu au nicio legatura cu Hezbollah dar le place israelienilor sa bombardeze oameni nevinovati. Nu au explicat nici pana azi misterul mortii celor 100 de soldati israelinei din acel conflict. Se sinucideau?
- azi dimineata alta stire EuroNews cum ca nu sunt forte NATO suficiente in Afganistan si ca niciun membru NATO nu vrea sa mai trimita trupe. Deschid calculatorul si vad be BBC Romanian ca Polonia va trimite 1000 de soldati.

EuroNews m-a deceptionat. Dar nu ma obliga nimeni sa mai ma uit la EuroNews de acum incolo.

Wednesday, September 13, 2006

Politica externa a Romaniei, UE si Rusia

Ieri, Vladimir Putin a anuntat ca Rusia a achizitionat un pachet de 5% din EADS pentru suma de 1 miliard de euro si ca intentia Rusiei este de a mai achizitiona.

De EADS am auzit cu totii si stim ce lucrari fac ei la noi in tara. Ce nu stiam era intentia Frantei si a Germaniei de a oferi si Rusiei posibilitatea de a lua parte la EADS. Rusia va avea acces prin reprezentantii sai in EADS la planurile Romaniei de securizare a frontierelor si la tehnologia respectiva.

Insa mutarea Rusiei si acceptul Frantei si Germaniei nu surprind. Mutarea vine firesc dupa ce Gerhard Schroeder cu onor conduce un proiect de constructie a unui gazoduct de 10 miliarde de euro ce leaga Rusia de Germania si in mod deliberat ocoleste tarile mici si recalcitrante (Polonia si Tarile Baltice). Proiectele comune din domeniul energiei sunt destule si in crestere. De curand, ungurii s-au trezit ca transportul gazelor in tara lor este organizata de Gazprom desi Ungaria a privatizat societatea de transport gaze catre E.On din Germania.

Nu a surprins nici inversunarea conducerii Arcelor de a forta fuziunea cu Severstal (controlata de un oligarh cu buletin de Kremlin).

Dupa 17 ani de tranzitie grea, Romania va intra, iata, in UE. Romanii isi vor vedea visul de normalitate implinit. In sfarsit intram in UE! Dar iata ca motorul franco - german al UE nu numai ca este cel mai sceptic in ceea ce priveste aderarea Romaniei si are cea mai proasta presa despre Romania din lume, iata ca acest motor franco-german incurajeaza relatiile cu o tara ca Rusia, in total dezinteres fata de tarile europene ce au stat 50 de ani sub papuc sovietic. Cine este Rusia? Este o tara nedemocratica in care oamenii stiu sa citeasca dar sunt analfabeti civici, este o tara bogata dar ale carei bogatii sunt controlate de o clica apropiata fostului KGB, este o tara ce actioneaza impotriva propriilor cetateni, este o tara ce controleaza si face viata grea si cetatenilor altor tari (R Moldova, Ucraina, Bielorusia, Gruzia).

Dar, in numele unei politici extrem de opace, Franta si Germania isi strang relatiile cu Rusia.

Iar Romania va intra de la 1.01.2007 in UE, o UE dominata de Franta si Germania.

Care va fi deci politica Romaniei in ceea ce priveste relatiile cu Rusia? Sunt 2 paliere:

1. Primul palier ar fi cel al R Moldova. Rusia a demonstrat inca de la inceput ca ii este atat de draga R Moldova incat nu o lasa se se desparta. A inventat un conflict in Transnistria si altul in Gagauzia, a controlat viata politica a Moldovei si i-a tinut in mod deliberat cetatenii in saracie. Desigur, intentia actualei puteri de la Bucuresti de a atrage R Moldova in UE pare a fi cea mai buna solutie. Sunt insa sceptic ca Rusia (si in consecinta si Franta si Germania) ar fi de acord cu asa ceva. Cred ca puterea de la Bucuresti trebuie sa inteleaga cat de repede ce s-a hotarat pentru R Moldova. Si daca s-a hotarat intr-adevar ca R Moldova va ramane in sfera de influenta a Rusiei, atunci vom avea o singura solutie ca sa rezolvam problema romanilor de acolo: sa li se elibereze imediat pasapoarte romanesti tuturor doritorilor pentru a le reda libertatea. Ceea ce e important sunt oamenii de acolo iar asta trebuie sa fie prioritatea Romaniei. (ca fapt divers numarul de aplicatii pentru pasaport romanesc la consulatul de la Chisinau a atins un record de 80.000 de cereri in luna August). (ca alt fapt divers mi se face parul maciuca atunci cand pe Euronews (cu sediul la Paris, printre altele) ocupantii rusi sunt prezentati drept "peacekeepers")

2. Al doilea palier este cel al cetatenilor aflati inca sub puterea oligarhiei de la Kremlin. Ca romani, stim bine ce inseamna un sistem opresiv si apreciem mai bine decat multi altii ce inseamna democratia si ce inseamna sa o inveti si sa inveti sa o aplici, ce inseamna simt civic. Am avut o sansa istorica si cred ca este de datoria noastra civica sa ne pese de cetatenii rusi, bielorusi si ucrainieni (nu-i asa ca e de cascadorii rasului situatia cu Iuscenko si Ianukovici?) care sunt tinuti in continuare in intuneric de catre oligarhia de le Kremlin, cu acceptul rusinos al Frantei si al Germaniei.

Tuesday, September 12, 2006

Noul Cod al Muncii

Noul cod al muncii se doreste mai liberal, ceea ce e bine. Nu trebuie sa cadem intr-o rigiditate a fortei de munca ce pe termen lung va afecta negativ economia.

Economia trebuie sa fie dechisa. Trebuie sa fie usor sa concediezi pe cineva (cu just temei sau pentru restructurare) tocmai pentru a fi usor sa angajezi. Caci daca angajezi pe cineva pe perioada nedeterminata si iti este imposibil sa-l concediezi (cam cum se intampla in Italia, de ex.) atunci orice angajator se gandeste de 2 ori inainte sa ofere cuiva vreun contract.

De asemenea, o piata a muncii flexibila atrage investitii straine si pune presiune pe angajati sa fie cat mai competitivi.

O singura problema in aplicarea acestui nou cod al muncii: birocratia excesiva, greoaie si ineficienta.

Wednesday, September 06, 2006

Din nou despre restrictiile la munca in UE

A devenit un subiect obsendat pentru mass-media romaneasca sa vorbeasca despre dezbaterile din societatea britanica in ceea ce priveste accesul neingradit al cetatenilor romani la piata muncii britanice din 1.01.2007, data aderarii Romaniei la UE.

De la EvZ la Cotidianul, de la Realitatea TV la revista Capital curg tone de cerneala si sute de imagini si analize pe aceasta tema.

Eu le-as propune acestor gazete si teelviziuni, respectabile dealtfel, sa puna problema in felul urmator: de ce tari precum Franta si Germania nici macar nu au astfel de subiecte, mai ales ca ne-au pus din start restrictii pe 7 ani ?!

Stiri bune: in Romania chiar se face reforma

Nu o spun numai eu ci si cei de la BBC care comenteaza un studiu al Bancii Mondiale (rezumatul aici).

Felicitari!

PS. Acelasi raport mentioneaza si Ungaria dar la categoria "pasi inapoi". De fapt nu ma mir ca Ungaria face pasi inapoi, drept dovada o idee haioasa a vecinilor nostri care nu rezolva nici problema muncii la negru si, in plus, mareste birocratia (cu o lege complicata pentru o perioada de 2 ani, care se poate revizui, daca apar niste analize si niste prognoze, etc, etc --- total inutil!)

Monday, September 04, 2006

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei

Pornind de la o discutie cu Iulian Comanescu in care ma ruga sa pun doua intrebari lui Szolt Nagy, ministrul MCTI, mi-am dat seama ca nu e chiar asa de usor sa pui 2 intrebari simple. De ce? Pentru ca activitatea acestui minister nu face parte din agenda mass-media decat intr-un masura limitata si atunci nu ai acel back-ground care sa te faca sa pui intrebarile pe negandite.

Site-ul ministerului: http://www.mcti.ro/

Este ciudat dar tocmai acest minister care nu prea intra in atentia mass-media se ocupa cumva de viitorul nostru (si poate din cauza asta mass-media nu este interesata pentru ca nu se ocupa de cotidian).

Voi ce intrebari ati avea?

Thursday, August 31, 2006

Restrictiile la munca in UE si politica Romaniei

Sunt 2 chestii aici.

In primul rand presa din Occident lanseaza tot felul de povesti cum ca romanii asteapta sa invadeze Occidentul.

Oricum, cifrele din presa straina (sau uneori spuse de oficialii straini in lipsa unor date certe) ar fi cam asa:
- Italia: 1-2 milioane
- Spania: 1-2 milioane
- Germania - 500.000 - 1 milion
- Franta - 500.000
- Austria - 200.000
- Grecia - 200.000
- Portugalia - 200.000
- Ungaria - 200.000

etc etc etc

Daca stam bine si ii adunam, plus romanii plecati in SUA, Canada, Rusia si Antarctica, cred ca populatia Romaniei ar da cu minus.


A doua chestiune este declaratia lui Basescu de ieri cum ca:

„Daca unele tari vor alege sa aplice acest sistem (care limiteaza accesul romanilor pe piata interna a fortelor de munca), Romania va aplica si ea masuri similare in cazul cetatenilor din respectivele tari. Nu trebuie sa se conteze pe timiditatea noastra“.

Ete na. Eu credeam ca Basescu insista ca Romania sa fie o economie deschisa, liberala, competitiva, care sa atraga resurse si sa atraga oameni pregatiti de care economia romaneasca are nevoie.

De ce trebuie sa ne intereseze ce fac altii ca sa luam si noi, ca prostii, masuri de retorsiune?

Romanii pleaca peste mari si tari, populatia tarii este in scadere iar economia creste. In mod clar avem nevoie de forta de munca si mai ales din cea calificata.

Care ar fi consecintele unei actiuni ca cea anuntata de Basescu? Probabil ca managerii straini vor cunoaste din nou pe pielea lor ce inseamna birocratia in Romania si cat costa aceasta birocratie. Si mai probabil ei nu se vor agita sa ia permise de munca in Romania si isi vor mentine salariile la ei in tara, si deci si impozitele. Si iar pierde Romania pentru ca nu va reusi sa colecteze niste impozite grase pe salarii mari.

Repet insa ca o astfel de decizie in primul rand nu e de dorit daca vrem o economie cat mai deschisa si liberala.

PS. ca sa nu se lase mai prejos, Guvernul "liberal" vine cu o idee mai populista aici

Tuesday, August 15, 2006

Non - problema Mona Musca

Vreau numai sa va indrept catre comentariile lui Calin Hera din EvZ (un comentariu de ieri aici si unul de saptamana trecuta aici). Este singura voce pe care am citit-o si care pune problema corect. Si m-am convins de asta mai ales dupa ce am citit scrisoarea lui Liiceanu.

Thursday, August 10, 2006

Invatamantul superior trebuie privatizat. Dar cu cap

Iata cum e structurat mesajul meu:

1. De ce am scris si care e realiatea necunoscuta a unui ministru destul de cunoscut
2. Teoria chibritului invatamantului superior si unde merge el
3. Aplicatii practice si concluzii pt invatamantul superior romanesc.

1.

Am scris acest mesaj datorita unui prieten de pe forumul Cotidianului: CezarN. Aveam ideile clare cand am promis ca voi scrie. Insa mi-a fost asa de greu, mai ales ca am fost prins si cu alte lucruri, mai strimgente, cum ar fi revigorarea Romaniei Libere pe blogul lui Iulian Comanescu sau de recentele scene lacrimogene cu Mona Musca, singura, alaturi de Carol Sebastian pe care s-a bazat sistemul comunist pentru terorizarea noastra.

Si i-am promis lui CezarN ca o sa ma apuc de scris pe tema asta dupa ce am auzit din gura incompetentului nostru ministru al educatiei ca ar trebui ca profesorii universitari sa-si publice averile pentru a-i impiedica sa mai ia spaga. Haida de, daca dl. ministru ar sti limba engleza a managementului si a politicii probabil ca ar trebui sa aiba abonament la o revista care a scris in mod repetat cam asa despre tarile din Europa de Est:

"An even bigger difficulty is reforming the most complex bits of the public sector: health and education. Employers are increasingly complaining of labour shortages, especially skilled tradespeople and production workers. Along with labour regulations, employers say that skill shortages are the biggest problem they face. But the education system is not producing the right kind of workers. Indeed, it seems to be deteriorating. School scores, like health statistics, are worsening. These bits of the public sector are still rooted in communist-era thinking: inefficient, old-fashioned, largely immune from competition. In countries that have liberalised higher education, private-sector entrants have begun to make a difference. But schools almost everywhere still prize memorisation and regurgitation over critical thinking and creativity. That encourages cheating and corruption—and is bad for long-term competitiveness.

To be fair, even West European countries find reforming health and education very difficult. But the ex-captive nations do not have the luxury of time to dither about reform. They need growth and better public services to stop their best people emigrating and to end absolute poverty. They must improve their competitiveness if they are not to lose markets to rivals." (cf. The Economist).

2.

Un lucru este cert: intre primele 20 de universitati din lume, 17 sunt din SUA, 2 din Marea Britanie si una din Japonia. Iar toate acestea sunt universitati private. Universitatile din Europa Continentala au pierdut teren in fata celor de peste Ocean sau chiar si de peste canal.

Oare de ce? Sa fie din cauza modului in care sunt organizate si din cauza naturii proprietarului? Analiza facuta de mine spune ca da. Si anume ca universitatile Europei continentale care sunt inca legate de stat au tocmai acest handicap catre adevarata performanta.

Sa mai dau si cateva alte date care vor fi folosite in aceasta postare:

- de cand a inceput sa se decerneze un premiu Nobel pentru economie, Universitatea din Chicago a avut 9 laureati dar si alti 14 laureati au fost studenti sau au predat candva la aceasta Universitate

- universitatile din SUA atrag mai mult de 50% din totalul de doctoranzi straini

- Universitatea din Austin a reusit sa creeze in ultimii ani 100.000 de locuri de munca intr-un parc industrial din localitate

- Google, Yahoo, Sun, Cisco sunt companii create de fosti studenti ai Universitatii Stanford

- intr-un singur an, cercetatori angajati ai universitatilor din Boston depun circa 300 de noi patente

- in Franta, doar 2% dintre profesori s-au nascut in afara Frantei. In Elvetia, care are Universitati mai bune, acest procent este de 25%

- In SUA, doar 7% dintre profesorii unei universitati sunt fosti studenti ai acesteia. In schimb in Franta sunt 50% iar in Spania circa 95%. Nu sunt statistici pentru Romania dar presupun ca procentul este de peste 95%, uneori posturile de profesor se mostenesc din tata in fiu.

- extrem de putine universitati din Europa continentala angajeaza "fund raiser-i" profesionisti. In Romania sunt sigur ca nu avem niciuna.

Un studiu publicat de Pearson Publishing spune ca la ora asta, sunt cateva forte care au impact asupra invatamantului superior:

a. economia bazata pe cunoastere ("knowledge economy") - stim bine ca 90% dintre cei ce termina facultatile de calculatoare de la noi cam pleaca din tara. La fel si in alte domenii. Sunt 2 categorii majore de romani care emigreaza: tineri foarte bine pregatiti care merg in aceasta knowledge economy si ceilalti/"capsunarii". Trebuie sa existe o legatura clara intre ceea ce pregateste invatamantul si ceea ce e nevoie in economie.

b. globalizarea, + studenti straini, nu vom putem ridica ziduri pana la nesfarsit ca sa punem conditia cunoasterii limbii romane: cu o Romanie in UE, firmele vor prefera sa angajeze absolventi si din alte tari daca ii considera mai pregatiti. India produce 1 milion de ingineri pe an si tot atatia economisti plus jumatate de milion de doctori. Credeti ca vor ramane la infinit acolo? Sau chiar si invers, am citit ca anul trecut companii in domeniul IT: Microsoft, Sun, Cisco, IBM au decis investitii de 10 miliarde de dolari numai in 2005 datorita numarului mare de absolventi bine pregatiti in domentiul IT. Stiti ca sunt multi pacienti din occident care se opereaza la spitale de lux indiene la un sfert din costul platit acasa si pe o calitate asemanatoare? Iar firmele care se bazeaza pe o economie bazata pe cunoastere vor merge acolo unde va exista si cunoasterea. Asta inseamna si folosirea unei limbi unice, adica engleza.

c. competitia intre universitati si deci calitatea universitatilor - cele mai bune universitati cor atrage cei mai buni studenti. De aceea multi parinti romani cu posibilitati sau dupa eforturi uriase prefera sa-si trimita copiii mai degraba in strainatate.

3.

cum raspunde invatamantul superior romanesc fortelor de care spuneam mai sus?

Din capul locului nu voi insista pe asa-numitele universitari private la noi caci sunt de mana a 3-a, folosesc de multe ori profesori de la facultatile de stat pentru renumele lor pentru a atrage studenti. Un lucru este insa de remarcat: sunt multi parinti care sunt dispusi sa plateasca pentru facultatea copiilor lor.

In primul rand sa spunem lucrurile pozitive: invatamantul superior romanesc si-a asigurat autonomia universitara imediat dupa 1990. Multi profesori au plecat la specializare in strainatate. De ex. la ASE multi profesori au plecat in Franta si s-au intors si au impus normele de contabilitate franceze in Romania. Dar nici ASE-ul nu a reusit sa se transforme intr-o facultate recunoscuta international pentru ca nu a stiut cum sa o faca. A facut cativa pasi timizi cu SELS-ul (ASE-ul intr-o limba straina) dar cred ca putea face mai mult si anume ca majoritatea studentilor sa invete intr-o limba straina si sa se incurajeze si venirea unor studenti straini. Caci, slava domnului, macar in domeniul acesta, absolventii nu au probleme de angajare iar engleza este un "must".

In al doilea rand, am plecat de pe o pozitie destul de buna. De exemplu, facultatea de calculatoare din Timisoara produce pe banda rulanta informaticieni care iau imediat dupa aceea calea Vestului. Insa nimeni nu s-a gandit sa mareasca de 10 ori capacitatea, sa atraga fonduri si sa construiasca un campus universitar cu de 10 ori mai multi studenti, sa atraga fonduri si sa creeze institutii si firme pe langa universitate.

Sau cazul facultatii de medicina de la Bucuresti care atrage studenti straini (inclusiv din tari UE precum Grecia) dar care nu a reusit sa-si mareasca de 10 ori acest numar.

Lipsa privatizarii invatamantului superior ne-a facut sa pierdem multe oportunitati, ca in cazul facultatilor de calculatoare si informatica.

Universitatile si tarile sunt intr-o competitie din ce in ce mai acerba pentru cele mai bune minti. Romania pierde cei mai buni oameni si cei mai buni studenti. Romania nu atrage cati studenti straini ar putea atrage si, cel mai grav, nici macar atatia studenti romani cat ar putea atrage.

Banii in sistemul universitar dar si relatiile cu firmele si cu institutiile sunt cheia si garantul unui sistem educational de calitate. Iar calitatea atrage calitate. Este nevoie de profesionalizarea universtitatilor, este nevoie de atragerea de fonduri iar privatizarea pare sa fie singura solutie. Privatizarea inseamna si cresterea sumelor pe care studentii le vor plati pentru un invatamant de calitate si care ofera posibilitati.

Se va pune, corect, intrebarea daca nu cumva o astfel de organizare va indeparta studentii din familii nevoiase. Eu zic ca nu. Dar pentru asta trebuie sa intervina statul. Nu este obligatoriu ca toti romanii sa faca facultate dar tinerii destepti si cu pofta de invatat, daca nu au suficiente fonduri trebuie sa obtina burse de la stat, in urma unor politici clare. Iar cei ce provin din familii nici prea bogate si nici prea sarace trebuie sa aiba posibilitatea obtinerii de imprumuturi de la stat, cu dobanda subventionata, imprumuturi ce vor fi platite din salariile viitoare. Statul poate avea si un instrument ulterior in atragerea unor studenti buni in sistemul de stat prin renuntarea la aceste imprumuturi daca absolventii vor lucra, de ex. minim 5 ani in sistemul public.

PS. oarecum in completare, urmatoarea prezentare in EvZ

Friday, August 04, 2006

CEC: un pietroi ce ne atarna de gat

Am urmarit dezbaterile despre acest subiect: privatizarea CEC, cat ar valora, ce ar trebui facut, etc.

Romania a dus si duce inca o mare lipsa de specialisti si manageri care sa inteleaga cum funtioneaza economia de piata, care inteleg tendintele dintr-o piata mondiala din ce in ce mai integrata. Pe scurt, am avut nevoie (si au venit cu duiumul si pe salarii corecte) de specialisti straini. CEC insa s-a ferit de acestia. Iar rezultatele se vad: o banca ce a emis numai 6.500 de carti de credit (fata de cele 3 milioane ale BCR sau 1,5 milioane ale BRD), o banca ce numai de curand a instalat bancomate (unde de fapt eu cred ca e o tanti (angajata CEC) ascunsa in bancomat si care numara banii, o banca unde sunt mileuri pe calculatoare si unde serviciul de clienti este specific anilor '80 din Romania, nu din SUA.

CEC sta pe o imensa avere imobiliara si cica mai e si banca. Cu toate astea, profitul este minuscul. Daca ar inchiria spatiile pe care le detine, ar obtine lejer un profit de 10 ori mai mare.

Asadar valoarea CEC este valoarea imobilelor si atat. Maxim aceasta valoare se poate reduce datorita batailor de cap ce un nou investitor o sa le aiba cu restructurarea, cu trainingul (care zic eu ca sunt bani aruncati pe fereastra), cu investitiile.

Daca Romania ia un miliard de dolari pe CEC, putem sa bem nu una, ci 10 sampanii.

Wednesday, August 02, 2006

Rompetrol - un model de urmat

Nu vreau sa discut cum a facut Dinu Patriciu primul milion.

Insa vreau sa discut ce a facut Dinu Patriciu dupa aceea. Iar ceea ce a facut inseamna un succes de business, cel mai mare din istoria post decembrie 1989 din Romania.

Uitati-va ce scrie in Capital.

Si despre viziunea de afaceri a dlui Patriciu, si despre cea a dlui Burci, intr-o postare viitoare.

Monday, July 31, 2006

Cristi Burci se reprofileaza

Am citit in Capital
despre Cristi Burci care a achizitionat toate cele opt companii din Europa ale grupului american Trinity Industries pe care a platit 37 de milioane de dolari. De unde bani? Pe filiera Mitrea?
Lasand mirosul banilor la o parte, mi se pare o miscare excelenta a unui om de afaceri roman, o sa povestesc separat pe tema asta.

Old Media, New Media si Internetul

Intr-o discutie avuta recenta pe blogul lui Iulian Comanescu am promis ca voi scrie pe larg despre new media si despre impactul unor bugete de 3-5 milioane de euro ale unor moguli (sau baroni) media din Romania: Sarbu si Vantu.

Aceasta postare este structurata asa:

1. Teoria chibritului despre ce inseamna New Media si Old Media, clarificari ce sper ca vor elimina confuziile despre ce inseamna New Media
2. New Media in Romania si despre proiectele (actualmente in avansatul stadiu de zvon) dnilor. Sarbu si Vantu
3. Studiu de caz new media (tocmai publicat in postarea precedenta)

Sa le luam pe rand.

Mass Media traditionala se bazeaza pe continutul fabricat de catre un ziarist (profesionist), fie ele stiri, opinii, etc --- acestea sunt prezentate publicului.

New Media in schimb se bazeaza pe continutul produs de publicul larg. New Media poate fi reprezentata de opiniile publicului la articolele de ziar, de bloguri sau pur si simplu de site-uri.

Dupa parerea mea, multi fac confuzia intre Old Media pe internet si New Media. Old Media pe internet este tot o prelungire a Mass-Mediei traditionale, internetul este doar un alt canal de distributie al continutului si un canal generator de venituri din publicitate.

In scoala generala aveam colege care tineau "jurnale" unde scriau despre ele si isi rugau colegii de clasa si prietenii sa scrie in acest jurnal despre ei --- iar colegii scriau: cum ii cheama si ce muzica le place, ce filme, ce carti, lipeau si o poza, lasau si un numar de telefon, desenau si o floricia, scriau si o poezioara.

In liceu, dupa revolutie, am trimis scrisori catre anumite ziare, in special catre Academia Catavencu, in speranta ca ceea ce am scris eu va fi luata in seama. La fel procedau si colegi de liceu.

Si noi, si parintii nostri, avem albume cu fotografii pe care ardem de nerabdare sa le aratam prietenilor, rudelor, etc.

Intre timp a aparut internetul. Daca pana la aparitia internetului, mass-media "dicta" agenda politica, agenda culturala (toata lumea a auzit de Iosif Sava). Cu aparitia internetului, publicul are sansa sa devina furnizor de continut. Cu ajutorul internetului, este mai usor ca cetateanul sa participe si mai mult in viata sociala, impactul comunicarii sale este mult mai mare si, de multe ori, genereaza chiar si venituri, asa cum genereaza venituri si acest blog cu putinele reclame pe care le are pe el.

New Media este despre participarea cetateanului/consumatorului si implicarea lui, fie ca e vorba de bloguri, fie ca e vorba de forumuri de discutii, fie ca e vorba de simple opinii lasate pe internet unor articoli de ziare.

Asadar continutul nu circula numai de sus in jos (de la mass-media traditionala catre consumator) dar si numai "jos" intre consumatori si chiar de jos in sus (de la new-media catre mass-media traditionala --- vezi studiu de caz separat in postarea precedenta).

Iar new-media nu se rezuma numai la bloguri si opinii pe siteuri. In lume exista la ora actuala circa 30 de milioane de bloguri (prin comparatie in 2005 erau numai 10 milioane) --- 40% sunt in limba japoneza, 30% in engleza, 10% in chineza (in special Hong Kong si Singapore), in Coreeana iar in Germana numai 1%. Dar cum ziceam, new-media mai contine si vloguri, wikies, podcasturi, folksonomies, metaverses.

Exista in Coreea chiar un ziar on-line creat 100% de catre consumatori sau forumisti care pot fi platiti prin donatii (de catre ceilalti cititori) in functie de cat de bun a fost articolul. Un anumit articol a fot atat de apreciat incat a obtinut 30.000 de dolari din donatii. Sunt circa 26.000 de creatori de continut in acest ziar on-line. Acest ziar se poate gasi la adresa:

http://english.ohmynews.com/

si genereaza 700.000 de vizitatori pe zi rivalizeaza cu ziarele nationale ca audienta si, din cate am inteles, este destul de profitabil.

In SUA exista un post TV pe numele lui Current TV unde 30% din continut este produs de catre telespectatori. Acestia isi posteaza filmuletele pe site, sunt vazute pe site si votate si cele care obtin multe voturi se dau pe postul TV. In acelasi timp, utilizatorii obtin pe site informatii despre tehnici de filmare, despre aparatura video perfomanta cu link-urile de rigoare catre producatori de echipament say catre traineri de tehnici video.

Yahoo ia in mod traditional poze de la AP sau CNN sau facute de catre angajati Yahoo. Insa a decis la inceputul acestui an sa foloseasca cat mai mult continut ce vine de la utilizatori si chiar implica utilizatorii sa decida ce poza sa fie publicata si unde --- asta unii o denumesc "folksonomies".

Exista si un alt site:

http://secondlife.com/

care raspunde definitiei de metaverse (adica metaphysical univers) unde circa 350.000 de utilizatori si-au creat un avatar pe respectivul site si duc o "viata sociala" acolo --- cumapara case, consuma, muncesc si, ce este mai important, se creeaza continut (inclusiv filme, muzica sau imagini si chiar branduri) ce ulterior sunt inregistrate ca branduri in lumea reala (care devine un concept relativ :) )

Un utilizator a dezvoltat pe acest site Secondlife un joc denumit Tringo (un fel de Bingo numai ca mai distractiv) iar o companie de jocuri i-a cumparat conceptul chiar pe Secondlife platindu-l in Lindex Dollars care se poate schimba in dolari SUA la un curs de schimb ce fluctueaza iar azi se afla undeva la la 250 de lindex dollar la un dolar SUA.

Deci cam acesta este conceptul de New Media. Jurnalele colegelor din scoala generala s-au transformat in bloguri, la fel poate si albumele de fotografii. Acum 15 ani ieseam destul de rar din Bucuresti in calatorii interesante ca sa fac poze. Dar azi, cu cat traim mai bine si transportul este liber si din ce in ce mai ieftin, cu atat ne este mai greu sa aratam tuturor prietenilor albumele de fotografii, asa ca le punem pe net, cu comentariile noastre si asteptand comentariile prietenilor nostri. Inainte trimiteam scrisori la ziare ca sa ne plangem de una-alta sau efectiv pentru anunturi ("Vanzari - Cumparari"), astazi trimitem mesjale prin inernet si anunturile tot la fel.

Si poate maine imi voi actualiza blogul personal in mod instantaneu cu poze facute cu telefonul mobil in Vienam sau in Argentina sau oriunde ma voi afla iar parintii mei aflati in Bucuresti sau prietenii mei din Paris pot vedea aceste poze in blogul meu personal in timp real.

Ceea ce mass-media trebuie sa inteleaga e ca audienta nu este numai pasiva ci si activa. Mass-media traditionala merge bine cu audienta pasiva, indiferent de canalul de distributie.

Intrebarea care se pune este cum se pot adresa audientei active, care se implica si care creeaza continut. Si Mass Media trebuie sa inteleaga cum pot directiona advertiserii sa cheltuiasca bani si cati anume pe acesti consumatori.

Revenind la Sarbu si la Vantu, spun din capul locului ca nu cunosc toate site-urile detinute de acestia si nici cu ce oameni lucreaza.

Pro-Tv-ul insa are un public extrem de larg dar in principal pasiv.

Realitatea TV cu Cotidianul si cu Catavencu au un public pe care l-au incurajat sa se implice, pe care il cunoaste, si de la care obtin feed-back si care, in plus, este pe nisa premium deci mult mai probabil sa produca continut si de care advertiserii sunt foarte interesati.

Asadar 3 milioane de la Vantu catre o nisa premium de consumatori pe care ii cunsoti fata de 5 milioane de la Sarbu pentru un public larg, pasiv, pe care nu il prea cunosti, eu i-as da castig de cauza lui Vantu.

Astept comentarii si date despre ce anume site-uri sau planuri au Sarbu si Vantu. Oricum, sunt 2 initiative ce trebuiesc aplaudate. Iar aceste intiative sa speram ca vor creste apetitul romanului pentru tehnologie transformandu-l in cetatean dar vor creea si presiuni asupra guvernului sa faca investitii in domeniul accesului la Broad-Band si informatizarii instituriilor statului.

Va rog sa cititi si studiul de caz publicat precedent.

New Media - studiu de caz

Voi discuta in postarea urmatoare despre ceea ce este New Media si anumite implicatii pentru mediul romanesc.

In postarea de fata voi face un studiu de caz pentru Romania.

Toti ne pricepem la politica si la fotbal. Voi lua un exemplu din fotbal si pentru ca sunt rapidist voi lua exemplul site-ului suporterilor rapidisti:

http://www.forzarapid.ro/

Site-ul are in fiecare luna peste 10.000 de vizitatori unici iar forumul are peste 5.000 de membri.

Site-ul este finantat 100% de catre sustinatori ai echipei de fotbal Rapid iar cei ce posteaza editoriale si stiri sunt voluntari. Pe forum dar si in anumite sectiuni ale site-ului sunt publicate filmulete, interviuri cu jucatori sau cu alte personalitati, chat-uri cu jucatori sau personalitati, opinii personale ale membrilor forumului.

Site-ul nu are absolut nicio legatura cu mass-media traditionala. Uneori se publica link-uri catre anumite articole de ziar care sunt relevante pentru audienta site-ului.

Cum spuneam, pe site apar si filmulete, inregistrari, se creeaza stiri, se creeaza curente de opinii, se ia initiativa inclusiv pentru actiuni in afara internetului, exista link-uri si informatii despre alte site-uri de suporteri ai echipei Rapid.

Site-ul este finantat din contributiile membrilor si editorilor, din voluntariat dar si din publicitate.

Cei interesati de echipa Rapid sunt conectati la acest site pentru a afla ultimele stiri despre echipa, aici apar de foarte multe ori "breaking news'uri" care ulterior vor fi preluate si de catre mass-media traditionala. Ca sa fii editor si sa publici "breaking news-uri" sau opinii trebuie sa-ti fi castigat increderea membrilor forumului, in felul asta se asigura un inalt grad de credibilitate pentru un site ce produce stiri, opinii si altfel de continut fara ca editorii lui sa fie de profesie ziaristi.

Impactul site-ului asupra societatii este semnificativ. Initiativa editorilor site-ului de a transmite un film catre UEFA in care erau prezentate scandarile rasiste ale unor jucatori si oficiali ai unei echipe adverse a fost larg dezbatuta in mass-media traditionala, filmul produs de forzarapid.ro a fost difuzat pe mai toate posturile TV si chiar si pe site-urile de internet ale unor ziare:

http://www.evenimentulzilei.ro/article.php?artid=260187

Asadar:
- continutul site-ului este facut de ne-profesionisti
- site-ul nu a fost constituit de un ziar de profil, in acest fel creste gradul de credibilitate a opiniilor dar si cel de autenticitate
- produce continut: stiri, interviuri, continut video si audio, etc
- este tot timpul proaspat
- este un sistem deschis care incurajeaza (de fapt se bazeaza) pe contributiile membrilor forumului
- este participativ si personal
- veniturile vin din publicitate

Toate aceste atribute il fac un bun exemplu new-media.

Evident, scopul site-ului nu este acela de a face profit. Insa este oarecum ciudat ca adevrtiserii nu iau in considerare acest site. Nici macar televiziunile nu se asigura ca exista linkuri catre site-urile televiziunilor pentru a atrage consumatori pentru emisiuni conexe meciurilor de fotbal. Si nu exista nici macar un link catre site-ul Clubului Rapid pentru informatii despre bilete, abonamente sau catre fan-shop.

Pun prin comparatie un site al suporterilor echipei Manchester United. Mi se par ca linkurile si reclamele sunt relevante pentru cititorii acestui site:

http://man-utd.info/

Astept comentarii.

Friday, July 28, 2006

Cat de reformist este Guvernul Romaniei / 2

Ziceam intr-un post recent ca The Economist a laudat Romania pentru ca are cel mai reformist guvern din Europa de Est.

Iata ca in ultimul numar, in articolul "Corruption in ex-communist countries - Judge or be judged" ne lauda din nou:

"In the early post-communist years, the trend was to give judges great independence but low salaries (Maxim: cred ca aici se inseala in ceea ce priveste independenta judecatorilor in Romania). That was a receipe for corruption. The new approach is to pay them more and police their activities more strictly. That is working - particularly in Romania - but it is a slow slog elsewhere".

Daca pana in 2001, The Economist nu scria decat comentarii sumbre despre Romania, din 2001 si pana in 2004, tonul comentariilor la adresa Romaniei s-a schimbat in bine iar din 2005 cred ca putem interpreta tonul din The Economist drept pozitiv.

Thursday, July 27, 2006

Oamenii de afaceri romani trebuie sa se maturizeze

Am citit recent ca un post TV privat din Rusia, CTC pe numele lui, s-a listat pe Nasdaq in luna mai 2006. Valoarea de piata acum este de 2,5 miliarde de dolari.

CTC are o cota de piata de 12,5% si impreuna cu Domashni (Home Channel) are 15%.

Stim cu totii cat de riscanta este piata TV din Rusia datorita lipsei de democratie a actualului regim rusesc. Insa investitorii au incredere ca pana si in astfel de conditii vitrege, televiziunea are un viitor stralucit in Rusia.

CTC era detinuta pana in momentul listarii de investitori rusi (banci rusesti in mod deosebit) dar si investitori occidentali (atat de firme din domeniul mass-media cat si de banci de investitii).

IPO-ul a generat insa circa 100 de milioane de dolari, bani ce vor fi folositi in extinderea in Rusia precum si in alte tari din spatiul CSI.

Fiind cotata la Nasdaq, informatiile depsre CTC sunt publice iar calitatea si transparenta lor este specifica bursei americane, adica foarte ridicata astfel incat actionarul sa stie tot timpul ce se intampla cu firma, care sunt riscurile si daca managementul isi face treaba cum trebuie.

In Romania, prin comparatie, numai Viorel Catarama a avut firma sa cotata afara (daca nu ma inseala memoria). Iar multi intreprinzatori romani nici macar nu isi listeaza firma la BVB (care, printre altele, este de o calitate mai mult decat indoielnica).

Cred ca a venit timpul ca dupa atatea acumulari de capital in ultimii ani, investitorii romani sa invete ca se pot genera bani si pe cai legale si cat se poate de transparente.

Nimeni nu-l impiedica pe Dan Voiculescu sa-si listeze grupul de presa Intact la o bursa internationala sau sa-si ia partener un investitor strategic. In felul acesta, ar avea nu numai bani la dispozitie pentru o dezvoltare ulterioara a firmei dar s-ar asigura si de un management competent.

PS. ca fapt divers, unul dintre fii lui Murdoch care lucra pe post de mare sef la BSkyB a intrat in conflict cu un senior manager de acolo care i-a facut praf planurile strategice. Murdoch i-a dat dreptate senior managerului din BSkyB si i-a dat fiului doar un rol secundar.

Am invatat oare cum trebuie privatizat?

Metoda de privatizare a marilor firme romanesti consta in a vinde un pachet unui investitor strategic, in marea majoritate a cazurilor. Este oare in interesul pe termen lung al economiei romanesti?

Sa luam cazul Petrom. Petrom este cea mai mare firma romaneasca. Ea a fost insa cumparata de firma austriaca OMV (controlata de guvernul Austriac dar si cotata la Bursa din Viena). Tot ceea ce tine de servicii corporate si management al grupului va fi decis la Viena iar sumele referitoare la Petrom facturate in Romania: servicii facute in Austria facturate ulterior firmei romanesti, servicii cu o mare valoarea adaugata.

Daca Petrom ar fi ramas o firma romaneasca, aceste servicii ar fi fost facute in Romania spre beneficiul economiei romanesti (atat ca PIB cat si ca ocuparea fortei de munca cat si ca know-how) si ar fi generat la randul lor alte activitati economice.

Sa luam cazul CEZ din Cehia. CEZ este o fosta firma de stat, privatizata prin listarea la bursa din Praga, cu management performant si total independenta fata de guvernul de la Praga. Standardele bursei din Praga sunt destul de ridicate si poti sa ai incredere ca cifrele raportate de acea firma sunt corecte iar nivelul de disclosure este la fel de ridicat ca in ale tari europene.

Astazi CEZ s-a extins si in alte tari din Europa de Est, inclusiv in Romania prin cumpararea unei societati de distributie a energiei electrice si si-a declarat intentia de a cumpara inclusiv unitati de productie. Iar managementul si serviciile corporate au ramas la Praga, cu beneficii pentru economia ceha.

Stim cu totii ca statul este un prost gestionar. Insa metoda de privatizare aleasa cu predilectie pana acum va aduce nu numai mai putini bani (caci orice activ prost gestionat este si subevaluat) din privatizare dar si efectele pe termen lung asupra economiei romanesti vor fi negative.

Mai avem putin de privatizat. Sper totusi ca Guvernul Romaniei sa invete din experienta CEZ cand vor privatiza capacitatile de productie in energie sau cand vor privatiza Romgaz.

Tuesday, July 25, 2006

Cat de reformist este Guvernul Romaniei?

Dupa parerea celor de la The Economist, in articolul "The Shoelace Handicap - Central Europe risks becoming a bad advertisement for the further expansion of the European Union"
in care critica guvernele tarilor Est Europene, la ora asta conducerea Romaniei este cea mai reformista din Europa de Est:

"These days the only ex-communist country with a strong reformist government is Romania."